fbpx
0736.702.107 | salut@darmedia.ro

Ecommerce trends 2023: 10 tendințe + 22 de strategii pe care le poți implementa în afacerea ta

Ecommerce trends 2023: 10 tendințe + 22 de strategii pe care le poți implementa în afacerea ta

Uite că a venit și momentul acela din an în care toată lumea așteaptă să-și strângă familia la masă, să guste din preparatele alese și mai ales să desfacă cadourile aduse de Moș Crăciun. 

Ei bine, nu marketerii și business owners 🙂

Majoritatea acestora sunt prinși până în ultima clipă cu rapoarte, strategii și noi planuri pentru anul care tocmai urmează să vină. 

Totuși, nu te întrista. Păstrăm tradiția și venim în ajutorul tău cu un articol nou, proaspăt scos din cuptor, care să te ajute să afli încă de la începutul anului ce trenduri să urmărești. 

Așadar, ai

Table of Contents

10 Ecommerce trends care vor lua și mai mult amploare în 2023 + idei și strategii pe care le poți integra pentru a-ți duce afacerea la următorul nivel. 

*Dacă nu ai citit articolul de anul trecut (Ecommerce trends 2022), ai link aici

Ecommerce trends 2023

1. Ecommerce trends 2023: Inteligența Artificială

Inteligența Artificială (AI-ul) a luat tot mai mult amploare anul acesta și se pară că va continua și în anii următori. 

Când auzim acest termen, cel mai probabil mulți dintre noi ne gândim la scenarii rupte din filmele SF, roboți zburători și mașinării care ne controlează creierul. 

Ei bine, nu este chiar așa. Cel puțin nu în zilele noastre 🙂

Un raport făcut de cei de la Hubspot, arată că aproximativ 63% din clienți au luat contact cu tool-uri AI și nici măcar nu au știut asta. 

În industria Ecommerce, AI-ul a fost integrat foarte bine în zona de customer experience, fiind o soluție inovativă pentru multe magazine online care au fost deschise să adopte acest trend. 

Recomandarea de produse, experiența personalizată de shopping, asistent virtual, chatbots sau voice search sunt doar câteva exemple de zone unde inteligența artificială joacă un rol important pentru consumatorul final. 

Cum poți integra în afacerea ta?

Integrează un asistent virtual pentru magazinul tău online

Aceștia sunt chatbots care utilizează tehnologii de procesare a limbajului și de învățare automată pentru a înțelege întrebările clienților și a le oferi asistența necesară oricând au nevoie. 

Siri de la Apple, Alexa de la Amazon sau Google assistant, sunt doar câteva exemple de tehnologii care au în spate astfel de sisteme de învățare (machine learning). 

Avantajul major al acestora este că sunt activi 24 de ore din 24, 7 zile din 7 și pot gestiona orice situație/ întrebare pe care un client o poate avea. (exp – cum poate plăti un produs, care sunt costurile de livrare, timpul de așteptare etc.)

Automatizează procesele repetitive

Prin automatizarea procesului de customer support, dar și nu numai, poți economisi timp, energie și bani. 

Cu ajutorul AI-ului, poți automatiza prezentarea produselor pe mai multe canale, oferirea automată de discounturilor pentru clienți fideli și mai ales sincronizarea vânzărilor în timp real. 

Personalizează cât mai mult procesul de căutare a produsului ideal

Un software sau un algoritm poate salva, analiza și extrage automat tendințele de cumpărare a clienților. Acest lucru depinde de numărul de click-uri, de comportamentul lor de navigare, de istoricul de achiziții etc.

Spre exemplu, poți integra AI-ul în zona de search bar prin ghidaj în: autocompletare, liste de produse recomandate, căutări recente și multe alte caracteristici care se îmbină cu tehnicile de căutare deja consacrate.

Toate acestea pentru a creea o experiență personalizată de găsire și cumpărare a produsului ideal.  

2. Ecommerce trends 2023: Mesajele simple și clare

Cum astăzi totul este pe repede înainte, mesajele simple și clare sunt soluția când vine vorba de a atrage și capta atenția clienților tăi. 

Majoritatea dintre noi folosim telefonul aproape oriunde, așadar un content adaptat acestor device-uri reprezintă un trend în continuă creștere. 

Cum poți adapta asta în business-ul tău?

Simplifică cât de mult posibil mesajul și adaptează-l pentru telefonul mobil 

Așa cum am menționat și mai sus, clienții noștri folosesc telefonul mobil aproape tot timpul. Scroll-ul pe diferite pagini a devenit un mecanism uman în sine. 

Soluția este să încerci să simplifici și să scurtezi cât mai mult mesajele pe care le comunică brandul tău în mediul online, în acest fel vei crește rata de atenție a utilizatorilor. 

3. Ecommerce trends 2023: Employee Advocacy (Susținerea Angajaților)

Ecommerce trends 2023 - brand

Știm cu toții că oamenii sunt cei mai importanți într-o organizație. De la doamna care se ocupă de curățenie și până la manager, fiecare are un rol important în mersul firesc al businessului. 

Dacă nu ai aflat până acum, pe lângă task-urile zilnice pe care le are fiecare membru din echipa ta, aceștia pot ajuta la creșterea și notorietatea brandului prin modul în care comunică mai departe. 

Mai exact, termenul de Employee Advocacy se referă la acțiunea (comunicarea) pe care angajații o fac pentru promovarea brandului, în cele mai multe cazuri, în zona de Social Media. (Instagram, Facebook, LinkedIn sau chiar Youtube)

Cum poți integra în afacerea ta?

Adoptă un program de Employee Advocacy pentru brandul tău

Cheia unui plan de Susținere a angajaților, este modul în care aceștia se simt la locul de muncă. Aici ne referim în special la cultura și valorile companiei. 

Cele două motivații cheie pentru ca un angajat să dorească să devină implicat într-un astfel de program sunt:

  • O relație pozitivă cu organizația
  • Comunicarea internă strategică și transparentă

Cum poți influența asta? Uite mai jos 4 exemple simple, la ca să fii atent:

  • Crearea unui sentiment de apartenență în cadrul echipei 
  • Crearea de oportunități de dezvoltare
  • Feedback continuu din partea managerului direct, nu doar anuală
  • Focus pe abilitățile pozitive ale angajatului și mai puțin pe cele negative

Stimulează interesul angajaților prin oferirea de recompense

Este important și benefic să informezi angajații la beneficiile pe care le pot avea în implicarea unui astfel de program.

Creșterea vizibilității și a credibilității lor în calitate de experți în domeniu poate reprezenta un motiv important în a posta pe rețelele de socializare. Dar nimănui nu-i place să fie plătit doar în expunere, nu-i așa?

Ei bine, poți impulsiona interesul angajaților prin oferirea de premii, vouchere sau tichete cadou. 

Uite un exemplu clar:

Un mod simplu de a recompensa promovarea este să o transformi într-un joc sau concurs. De exemplu, creează un hashtag pentru a promova o anumită campanie de susținere a angajaților. Apoi creează un clasament pentru a arăta cine obține cele mai multe impresii sau implicare pentru hashtag. 

La final, oferă un premiu câștigătorului sau pentru o șansă mai echitabilă pentru toată lumea, organizează o tragere la sorți și adaugă pe toți cei care au distribuit campania, urmând ca cel norocos să fie ales aleatoriu. 

Creează o politică clară când vine vorba de Social Media

Pentru a te asigura că toți angajații urmăresc și implementează corect planul, trebuie avut un set de reguli, un fel de guideline când vine vorba de postările pe Social Media. 

Acesta trebuie să includă:

  • Polica pe Social Media: aici ne referim la „ce trebuie și ce nu trebuie să facă” cu privire la postări. Mai exact, ce subiecte trebuie evitate (detalii interne, contracte etc.) și ce este recomandat (ton of voice, hastags etc.)
  • Orientări privind stilul de brand (marca): aici vom include tot ce ține de zona vizuală, de la tonul culorilor și până la modul de utilizare a logo-ului. 

4. Ecommerce trends 2023: LinkedIn for B2B companies & employees 

Suntem 100% siguri că ai auzit de LinkedIn. Acesta a apărut în perioada 2002-2003 și putem spune că reprezintă unul dintre cele mai importante canale când vine vorba de conținutul B2B la nivel global.

Studiile arată că, LinkedIn va reprezenta 25% din publicitatea B2B în următorii 2 ani de zile.

Uimitor, nu-i așa?

Când vine vorba de afacerea și angajații tăi, LinkedIn este capabil să ofere un loc unde aceștia să poată distribui informații interesante despre ceea ce fac, cum se simt la locul de muncă și cât de implicați sunt în ceea ce fac. 

Totodată, poți folosi LinkedIn ca și o platformă de recrutare. Mai exact, pe acestă platforma poți posta anunțurile de angajare pe care le ai deschise în cadrul companiei. 

Cum poți integra LinkedIn în afacerea ta?

Creează o pagină dedicată a companiei (dacă nu o ai deja)

Unul dintre cele mai rapide și simple moduri prin care potențialii tăi clienți pot afla de tine, este să ai o pagină a companiei pe LinkedIn. 

Putem spune că poți folosi această pagină ca și o extensie a site-ului. 

Informații precum: nișa în care activezi, angajații și numărul acestora, descrierea companie sau logo-ul, sunt doar câteva dintre informațiile cheie necesare pagini tale de LinkedIn.

Te poți folosi de pagina companiei pentru a crea o comunitate puternică în jurul brandului și totodată de a ajunge mai eficient la viitori tăi clienți. 

Uite mai jos exemplul nostru, agenția DAR Media:

Ecommerce trends 2023 - strategie de linkedin

Postează cât mai mult content interesant și de calitate despre afacerea ta

Chiar dacă la bază, LinkedIn este o platforma de Social Media, asta nu înseamnă că postarea ta cu tine și soția în vacanța va strânge mai multe like-uri față de cum ai fi postat-o pe Instagram sau Facebook. 

Nu o interpreta greșit, doar că cel mai eficient lucru pe care îl face este să oferi cât mai mult content valoros despre afacerea și nișa în care activezi. În acest mod îți vei crește vizibilitatea și oamenii vor prinde și mai multă încredere în brandul tău. 

După cum poți vedea mai jos, pe LinkedIn poți posta imagini, video, articole sau chiar documente.

Ecommerce trends 2023 - linkedin dar media

Generează leaduri și intră în contact cu targetul tău țintă

Tot mai marketeri, CEO’s sau diferiți profesioniști într-un anumit domeniu folosesc această platformă pentru a interacționa și a comunica. 

Cum poți profita de asta? 

Ca și om de business, fă bine research-ul, conectează-te și comunică cu publicul tău țintă. 

Recomandam să faci asta într-un mod cât mai personalizat și natural. Mesajele de tip spam, robotice au apus de mult și nu mai sunt atât de eficiente ca în alți ani. 

Distribuie și interacționează cu postările companiei

Încurajează angajații, colaboratori la partea de brand awareness a companiei, dar și nu numai. Încurajează-i să interacționeze cu postările pe care companie le face. 

Acțiuni precum like, share sau comment pot reprezenta un plus din punct de vedere al algoritmului LinkedIn. În felul acesta, contentul respectiv va ajunge la mai mulți oameni, inclusiv potențiali clienți. 

Îi poți încuraja pe angajați sau colaboratori să își construiască propriul lor brand personal pe LinkedIn, să posteze informații valoroase din mediul de activitate al lor și al companiei, promovând astfel compania și ei fiind răsplătiți cu comisioane din vânzări sau bonusuri.

5. Ecommerce trends 2023: Video Marketing

Raportul făcut de cei de la Cisco arată că  postările de tip video reprezintă 82% din întreg traficul online

Mai mult decât atât, aproximativ 93% dintre marketeri folosesc materialele video ca și un punct cheie când vine vorba de strategia de marketing. 

Așadar, hai să vedem împreuna ce tip de content video va crește în popularitate și cum poți integra asta cu afacerea ta sau dacă ești marketer, cu cea a clienților tăi. 

De ce anume trebuie să ții cont dacă vrei să faci video marketing?

Folosește-te de un echipament video de bază

Așa cum am mai spus și în articolul de anul trecut, nu ai nevoie de camere profesionale sau telefoane de ultima generație pentru a face video-uri bune. Bineînțeles, acestea te vor ajuta să te perfecționezi în timp, dar pentru început, camera smartphone-ului e mai mult decât suficient.

Integrează short videos în strategia de content pentru Social Media

TikTok,  Instagram Reels și Youtube Shorts acaparează feed-urile din social media și atenția potențialilor tăi clienți. Nu există nicio îndoială că acest format va continua să crească.

Poți face prezentări de produs, unboxing, tutoriale, tips & tricks și multe altele. Important este ca acestea să fie ușor de înțeles și pe limba clientului tău. 

Așadar, profită de acest lucru și include acest tip de video în strategia brandului tău. 

6. Ecommerce trends 2023: Marketingul de incluziune

Un lucru este cert: în centrul oricărei strategii de marketing se află crearea unei imagini de brand pozitive. 

Marketingul de incluziune se referă la mesajul transmis către toată lumea, indiferent de etnie, religie sau orientare sexuală. De asemenea, este vorba despre crearea unor campanii de marketing care să rezoneze cu toate persoanele din toate mediile și categoriile sociale.

Cum poți integra acest trend în business-ul tău?

Înțelege că transparența este o valoare în sine

Ca și marketer sau ca și business owner este important să transmitem că ne pasă cu adevărat de publicul nostru. Fiecare individ este unic, iar fiecare mesaj de comunicare trebuie să fie cât mai autentic. 

Adoptă o cultură organizațională incluzivă

Puterea adevărată pleacă din interior. În prezent, tot mai multe companii recunosc valoarea diversității la locul de muncă. Tot mai multe echipe de marketing își dau seama că marketingul diversității trebuie să vină de la o echipă de marketing diversă, fără bariere sociale sau populare.

7. Ecommerce trends 2023: Influencer Marketing 

Ecommerce trends 2023 - influencer marketing

Influencer marketing este în creștere de câțiva ani și va continua să crească în continuare. 

Toți mai mulți influenceri aleg să devină mai autentici și mai atenți cu publicul acestora. 

Datorită acestui lucru, suntem de părere că o campanie de marketing trebuie să includă și o strategie/plan de acțiune cu cel puțin 1-2 influenceri de top din nișa în care activezi. Acest lucru va crea un impact și o creștere a brandului mult mai mare. 

Cum poți profita de acest lucru pentru afacerea ta?

Mai multă interacțiune cu mai puțini urmăritori

Un studiu făcut în rândul adulților din SUA arată că aproximativ 61% dintre aceștia au declarat că sunt interesați de brandurile care oferă conținut autentic.

Când vine vorba de a lucru cu un influencer, recomandarea noastră este să mergi către cineva care are o interacțiune mai mare (engagement) calitativă, cu urmăritorii lui și mai puțin către cei care au un nr. mare de followers. (abonați/urmăritori)

Parteneriatele pe termen lung vor avea un rezultat mai mare față de cele project based (o singură colaborare)

Melanie Edwards, senior eCommerce and digital product manager la OLIPOP, explică: „Este nevoie de timp pentru a dobândi noi clienți. O campanie de o lună poate fi benefică, dar nu va produce rezultate la fel de spectaculoase precum o campanie de un an (sau mai mult)”.

Așadar, alege să închei o colaborare de lungă durată cu un influencer care este dispus să te reprezinte pe o perioadă mai lungă de timp. 

Este important să setezi de la început așteptările și obiectivele pentru ca ambele părți să fie mulțumite. 

8. Ecommerce trends 2023: Marketingul Conversațional 

Da, așa este! Comunicarea este totul când vine vorba de brandul tău. Modul în care o face poate face diferența dintre tine și concurență. 

Marketingul conversațional se referă la felul în care porți și ghidezi conversație cu clientul tău. 

Odată cu digitalizarea, acest lucru a devenit automatizat. 

Asta înseamna că, poți automatiza conversația purtată între brand și client într-un mod natural, cu scopul de a stimula procesul de interacțiune respectiv, conversie. 

Cum adopți strategia asta pentru afacerea ta?

Include marketingul conversațional în pâlnia ta de vânzare

În trecut, pâlnia de vânzări online arăta cam așa. În primul rând, un vizitator ajungea pe site de la o anumită sursă sau canal. Acesta ajungea să completeze un formular pentru mai multe informații, iar apoi era introdus într-un anumit tip de CRM. 

Apoi, se îndrepta spre un callback sau un e-mail de răspuns. Procesul continuă până la un apel de vânzare.

Dacă ai un magazin online sau te ocupi de marketingul unuia, poți sări peste acești pași și poți eficientiza procesul de vânzare. 

Marketingul conversațional te ajută să integrezi acest lucru, printr-un chatbot care să răspundă direct, natural și eficient în funcție de întrebările/neclaritățile clientului. 

Uite mai jos un exemplu:

Ecommerce trends 2023 - robotel ai

Un alt exemplu, este chatbot-ul celor de la Ebay, probabil cel mai avansat în zona de eCommerce din lume. Acesta este integrat cu Google Assistant și îi permite să caute și să afișeze instant mii și mii de rezultate. 

Ecommerce trends 2023 - ebay robotel AI

9. Ecommerce trends 2023: SEO (Search Engine Optimization)

Baza este cheia succesului. SEO rămâne piatra de fundament a oricărei afaceri.

Studiile făcute anul acesta de cei de la Semrush arată că SEO este a treia cea mai importantă sursă de trafic pentru magazinele online, reprezentând 20% dintre traficul total al acestora.

Cum poți adapta strategia SEO pentru afacerea ta și în 2023?

Optimizează-ți cât mai bine site-ul din punct de vedere SEO

Pentru multe magazine online dar și nu numai, site-ul reprezinta “cartea de vizită” și principala sursă de trafic. 

Ideea cheie este de a simplifica structura site-ului, astfel încât utilizatorii tăi să aibă o interacțiune cât mai user-friendly și rapidă. 

Specialiștii spun că pentru ca un site să fie eficient din punct de vedere SEO, fiecare pagină nu trebuie să necesite mai mult de 3-4 click-uri pentru a trece într-o altă pagină. Așadar, un design și o arhitectură simplistă a site-ului va funcționa cât mai bine pentru business-ul tău.

Folosește-te de numele produselor ca și cuvinte cheie în căutări

Termenii de căutare axați pe produs sunt coloana vertebrală a unei strategii de cuvinte cheie pentru Ecommerce. Așadar, ar trebui să le acorzi o prioritate majoră și să ții cont de asta în strategia ta. 

 Vezi și articolul despre – Optimizare SEO magazin online: 5 acțiuni care îți vor crește traficul și vânzările – aici

10. Ecommerce trends 2023: Email Marketing

Ecommerce trends 2023 - strategie de email

Ultimul, dar nu cel din urmă – Email Marketing! Se pare că oamenii încă își mai citesc cutia poștală virtuală. 🙂

Email Marketingul este considerat de foarte mulți – ”cel mai personal canal de comunicare”. 

Iată ce trebuie să faci pentru ca mailurile tale să aibă un impact mult mai mare în 2023: 

Trimite mailuri interactive

Interactivitatea este una dintre tendințele de top în materie de e-mailuri în 2023, care te va ajuta să-ți îmbunătățești performanța acestora.

Adaugă elemente creative care să stârnească curiozitatea utilizatorului, iar în acest fel vei crește și rata de click. 

Poți alege elemente precum – video, carusel-uri de imagini prin care poate da swipe (glisa), mini jocuri interactive. 

Ai mai jos exemplu creat de cei de la Google:

Ecommerce trends 2023 - email google

Totul este despre personalizare

Personalizarea este o tendință de email marketing care a persistat de-a lungul anilor, așa că se află pe lista noastră de tendințe din 2023.

Iată doar câteva statistici care arată impactul personalizării asupra mesajelor trimise prin email:

  • Personalizarea îmbunătățește rata de deschidere cu 42%.
  • Titlu personalizat crește rata de deschidere cu 26%
  • Personalizarea crește rata medie de click (CTR) cu 14%.
  • Personalizarea crește conversiile cu 10%.

Așadar, ai toate motivele să investești mai mult în texte și grafică pentru ca abonații tăi să primească mesaje cât mai personalizate. 

Dacă nu ai mai făcut asta până acum, poți începe prin câteva elemente simple precum – includerea numelui în titlu sau schimbarea mesajului text la persoana a II-a singular.

Uite cum am ajuns noi,  De la 0 la 323.927,14 lei în doar 6 luni, prin Email Marketing – aici

Te-ai pregătit pentru 2023?

Ca în fiecare an, păstrăm tradiția și revenim cu trendurile în eCommerce, dar și în marketingul digital pentru anul ce vine. 

Mulțumim că ai citit până aici și sperăm ca acest articol să te ajute să testezi și să adaptezi aceste trenduri în business-ul tău.

Știm că în acest moment, tot mai mulți dintre noi ne pregătim strategia, bugetul și resursele pentru 2023. 

Dacă simți că ești încă la început și ai nevoie de mai multă claritate în ceea ce urmează să faci, sau pur și simplu vrei să-ți duci business-ul la următorul nivel, atunci te invităm să stai de vorbă cu noi.  

Oferim o sesiune de audit gratuită în care analizăm afacerea ta și venim cu un plan de acțiuni practice care să te ajute să atingi obiectivele de business. 

Click aici și hai să povestim!

Ecommerce trends 2023 - audit gratuit

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *